Capitala Danemarcei, adevarata poarta de intrare spre tarile
nordice, iti da impresia ca este un amestec intre cosmopolitismul unei capitale
europene si linistea unui oras scandinav.
Totusi, intre aceste doua senzatii, predomina cea de liniste
asezata, relaxare, lipsa de crispare si detasarea unor oameni care au inteles
de mult ca stresul si incrancenarea nu aduc niciodata beneficii.
Ca locuitor al Bucurestiului, viata in Copenhaga te uimeste in
primul rand prin amabilitatea, seriozitatea si seninatatea oamenilor,
atitudinea de respect si compasiune pentru ceilalti, comportamente care se nasc
atat din sutele de ani de civilizatie cat si din unele aspecte concrete pe care nu ai cum sa nu le observi. Aici
as enumera, intr-o ordine aleatorie, lipsa cainilor comunitari de pe strazi
(oare danezii nu sunt “iubitori de animale”?), inexistenta cersetorilor,
hotilor de buzunare, spalatorilor de parbrize si altor pete de culoare,
poluarea redusa datorita numarului mic de masini in trafic, absenta
politistilor si agentilor de paza.
Practic, Danemarca, monarhie de circa 600 de ani, este
considerata una dintre cele mai sigure tari din lume cu cea mai redusa
infractionalitate.
In privinta circulatiei trebuie remarcat ca principalul mijloc
de transport in Copenhaga este bicicleta. In zone aglomerate precum Gara
Centrala se pot vedea “parcari” uriase de biciclete. De asemenea, danezii
folosesc cu incredere transportul in comun, foarte bine pus la punct, format
din transport feroviar (tren si metrou) si rutier (autobuze). Tramvaie nu
exista in Copenhaga.
Pe de alta parte, ca aspect negativ (poate singurul dar, din
pacate, foarte important) trebuie mentionat faptul ca este una dintre cele mai
scumpe capitale europene.
Daca ajungi in Copenhaga pentru cateva zile nu trebuie sa ratezi
o plimbare de cateva ore la Malmo in Suedia. De la Copenhaga la Malmo se ajunge
foarte usor, cu trenul si cu masina, pe cel mai lung pod rutier si feroviar
peste mare din Europa – Oresund bridge.
Calatoria cu trenul dureaza circa o jumatate de ora.
De asemenea, la nord de Copenhaga se afla orasul Helsingor
(Elsinore) unde trebuie sa vizitezi neaparat castelul Kronborg, cunoscut ca si
castelul lui Hamlet, vizita care te transpune in atmosfera Evului Mediu si in
viata celebrului personaj al lui Shakespeare.
In Copenhaga, principalele obiective pe care nu ai voie sa le
ratezi sunt:
· Gradinile Tivoli – un parc de distractii care se remarca nu atat
prin marimea si senzationalul atractiilor, care dealtfel se pot vedea in orice
parc de distractii mare din Europa, ci mai ales prin faptul ca este vechi de
mai bine de 150 de ani, ceea ce ii confera un parfum “vintage”
· Christiansborg Castle – complex care gazduieste Parlamentul, Curtea Suprema si biroul Primului Ministru dar si Camerele
Regale pentru receptii, Capela Palatului Christiansborg, Complexul Regal de
Calarie si Grajdurile Regale
· Muzeul National unde te familiarizezi cu
istoria si traditia Danemarcei
· Ny Carlsberg Gliptotek – muzeul de arta,
cladire cu o arhitectura impresionanta, care gazduieste sculpture si picture
grupate pe culturi si perioade istorice
· Rosenborg Castle (un imens si impresionant castel in stil
renascentist) si Gradina Botanica
· Piata Regelui si actuala resedinta a reginei - castelul Amelienborg, unde momentul cel mai
gustat de turist este schimbarea garzii regale care are loc in fiecare zi la
ora 12.00. In apropiere de Amelienborg
se afla Biserica de marmura (Marmorkirken)
· Biserica Mantuitorului Nostru (Church of Our
Savoir) este una din cele mai impozante din Copenhaga, mai ales datorita
faptului ca are un rand de scari pe constructia exterioara, pe care poti urca
in varful bisericii. Legenda spune ca arhitectul care a proiectat scarile s-a
sinucis, aruncandu-se in gol de pe turn, in momentul in care a observat ca
scarile au fost construite in sens invers acelor de ceasornic, asa cum fusesera
proiectate
· Mica sirena
(Den lille havfrue) – se spune ca sculptorul a modelat
capul sirenei dupa o balerina celebra iar cand aceasta a refuzat sa pozeze in
nud pentru corp, sotia sculptorului a facut-o pentru el
· Casa Operei si
Biblioteca Universitara (numita si Diamantul Negru) sunt cladiri moderne
de o frumusete rara ce pot fi admirate indeosebi de pe apa intr-o plimbare de
agrement pe canalele orasului.
· Canalele care traverseaza orasul intre care cel
mai cunoscut este Nyhavn (Portul nou) cel mai vechi port al orasului renumit in
trecut atat ca centru comercial cat si pentru prostituatele sale.
Si pentru ca am ajuns la reteaua de canale navigabile din
Copenhaga mentionez ca o scurta dar foarte densa trecere in revista a
frumusetilor orasului o puteti realiza facand turul orasului pe canale cu
vaporasul, unde veti beneficia si de prezentarea si explicatiile unor frumoase
si blonde ghide daneze in mai multe limbi de circulatie internationala.
Plimbarea pe jos prin oras iti descopera si alte frumuseti,
cladiri vechi si impunatoare, cum ar fi cladirea imensa a Primariei, biserici
impresionante, statuia scriitorului Hans Christian Andersen si, nu in ultimul
rand, statuia ecvestra a episcopului Absalon, fondatorul orasului.
Pentru cumparaturi exista cea mai lunga strada pietonala din
lume, Stroget.
Copenhaga, un oras vechi, civilizat, linistit si frumos in care
cu siguranta iti doresti sa revii, ba chiar sa te stabilesti acolo desi acest
lucru este foarte dificil, aproape imposibil pentru un roman.