marți, 25 iunie 2013

Nordul României (2) - Mănăstiri din Moldova - Neamț


Circuit în nordul României
Partea a II - a – Mânăstirile din Moldova - Neamț




            După o scurtă relaxare de câteva zile, excursia continuă cu trecerea din Transilvania în Moldova, prima oprire fiind stațiunea Vatra Dornei. Situată într-un cadru natural generos, în depresiunea Dornelor, Vatra Dornei este cunoscută ca stațiune balneoclimaterică, pentru practicarea sporturilor de iarnă și, mai nou, pentru întrecerile de rafting pe râul Bistrița.

            Pentru a vizita faimoasele mânăstiri din nordul Moldovei este util de știut că acestea sunt relativ grupate în două locații, respectiv mânăstirile din Neamț (Agapia, Văratec, Neamț, Secu, Sihăstria) și cele din Bucovina (Moldovița, Sucevița, Humor, Voroneț, Putna). Așa că pentru primele am optat pentru o cazare la o pensiune din apropiere de Târgu Neamț. Dar înainte de aceasta am făcut o oprire în Humulești unde am văzut casa memorială, de fapt, complexul muzeal Ion Creangă din Humulești. Dealtfel, nordul Moldovei abundă atât în lăcașuri de cult de mare însemnătate istorică și religioasă, cît și în case memoriale ale unor titani ai culturii și literaturii române  (Ion Creangă, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ciprian Porumbescu, Nicolae Labiș, Alexandru Vlahuță).

            Amplasată în mijlocul unei păduri, la 9 km de orașul Târgu Neamț, Mănăstirea Agapia este o mănăstire ortodoxă de maici, aflându-se, cu circa 300-400 de călugărițe, pe locul doi în țară ca populație după Mănăstirea Văratec. Mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643 dar ceea ce-i conferă o și mai mare valoare este faptul că a fost pictată de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861. În curtea mânăstirii se află și o casă în care a locuit scriitorul Alexandru Vlahuță.

Pe un drum forestier, ce ocolește casa memorială Alexandru Vlahuță, se poate ajunge direct prin pădure, printr-un peisaj sălbatic și frumos, la schitul Sihla. Aici se poate vedea, într-o stâncă, peștera în care a trăit aproape 40 de ani Sfânta Teodora. Tot pe acest drum se poate ajunge și la mânăstirea Sihăstria, întemeiată în anul 1655, loc de pelerinaj pentru mulți credincioși ortodocși unde se poate vizita mormântul dar și chilia în care a viețuit unul din marii teologi ai ortodoxiei, preotul Cleopa Ilie.

În apropiere de Agapia se află mânăstirea Văratec, ctitorită în anul 1785, arhitectura bisericii fiind una mai deosebită, respectiv în formă de navă, cu două turle rotunde și foarte înalte cu acoperiș in formă de clopot și cu bazele poligonale. În ansamblul monahal de la Văratec se găsește mormântul lui Veronica Micle.

Mănăstirea Neamț este o ctitorie a voievodului Petru I Mușat, care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea. Specific este Aghiazmatarul circular din fața mânăstirii, unde se face sfințirea apei la hram. În biserică se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel. Așezământul are cea mai mare și mai veche bibliotecă mânăstirească (18000 volume) având o contribuție majoră la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. În camera mormintelor este îngropat unchiul lui Ștefan cel Mare, Ștefan Voievod, iar în pronaos se află moaștele ”sfântului necunoscut” descoperite în 1986 sub o alee din curte mânăstirii.

În sfârșit, încheiem scurta prezentare a celor mai renumite așezăminte monahale din zona Neamțului cu Mânăstirea Bistrița, construită de domnitorul Alexandru cel Bun în 1407, unde se află icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și Mânăstirea Secu, construită pe la anul 1600 cu sprijinul lui Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.


În orașul Târgu Neamț se mai poate vizita frumoasa cetate Neamț construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat și fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și casa memorială a Veronicăi Micle.

Casa memorială Ion Creangă - Humulești



Complexul muzeal Ion Creangă - Humulești



Complexul muzeal Ion Creangă - Humulești



Mânăstirea Văratec



Mormântul Veronicăi Micle de la Văratec




Mânăstirea Agapia




Casa memorială Alexandru Vlahuță Agapia




Peștera Sf. Teodora de la Sihla



Schitul Sihla - curtea interioară



Sihla - biserică de lemn



Mânăstirea Sihăstria



Mânăstirea Secu - zidul exterior



Mânăstirea Secu



Mânăstirea Neamț



                                           Mânăstirea Neamț - Aghiazmatarul


Casa memorială Veronica Micle - Târgu Neamț



Cetatea Neamț


Cetatea Neamț


Cetatea Neamț


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu