vineri, 28 iunie 2013

Nordul României (3) - Mănăstiri din Moldova - Bucovina


Circuit în nordul României
Partea a III - a – Mânăstirile din Moldova - Bucovina




            Părăsim zona Neamțului cu dealurile și pădurile sale încărcate de istorie și spiritualitate ortodoxă și ne stabilim următorul loc de cazare în Gura Humorului, un orășel cochet, frumos și primitor, cu oameni prietenoși și dispuși să-ți acorde sprijin și îndrumare dacă le ceri ajutorul.

Pe drum facem un popas în comuna Mălini la casa memorială a poetului Nicolae Labiș și aflăm povestea tulburătoare a morții tragice a acestuia de la o vârstă foarte fragedă.

            Mânăstirea Voroneț, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, construită în doar trei luni  și 21 de zile în anul 1488, este celebră prin pictura interioară dar mai ales cea exterioară. Scena ”Judecata de apoi” pictată pe peretele exterior de vest al bisericii este celebră în toată lumea prin culoarea predominantă albastru închis, consacrată  în întrega lume ca ”albastru de Voroneț”. În biserică se află mormântul lui Daniil Sihastrul, duhovnicul domnitorului Ștefan cel Mare.

            Mânăstirea Humor datează din vremea lui Alexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-lea, este pictată atât pe interior cât și pe exterior, particularitatea ei constând în faptul că în curtea mânăstirii se află un turn înalt, de piatră, turnul lui Vasile Lupu, construit în 1641, în care te poți urca și poți admira împrejurimile.
           
            Ctitorită inițial de Alexandru cel Bun între 1402-1410, Mânăstirea Moldovița a fost reconstruită de Petru Rareș în 1532. Ea se înscrie ca și celelalte în stilul arhitectonic al mânăstirilor moldovenești, stil ce a fost consolidat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Dealtfel, trebuie spus că aceste biserici seamănă mult între ele ca stil și prin faptul că sunt pictate pe exterior. Dincolo de frumusețea și vechimea bisericilor în sine, mânăstirile din nordul Moldovei se remarcă și prin valoarea artistică a icoanelor, evangheliilor, în general a obiectelor de cult ce se află în ele.

            Ultima mânăstire din categoria celor  pictate pe interior și exterior este Sucevița, ridicată între anii 1581-1584 de mitropolitul Gheorghe Movilă. Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament.

            Cea mai izolată dintre mânăstirile din nordul Moldovei, pentru care trebuie să faci drumul dus-întors, este Putna, ”Ierusalimul neamului românesc” cum o numea Eminescu. Este cea mai reprezentativă din ctitoriile lui Ștefan cel Mare, ridicată între 1466-1469. Acolo se află osemintele domnitorului și ale familiei acestuia. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane.

            La circa 1 km distanță de mânăstirea Putna se află chilia pustnicului Daniil Sihastrul, un renumit duhovnic, canonizat de Biserica Ortodoxă Română, care a trăit în vremea lui Ștefan cel Mare, fiind unul din cei mai importanți sfătuitori ai acestuia. Se spune că domnitorul ar fi ridicat mânăstirea Putna la îndemnul lui Daniil Sihastrul.

            Dacă tot am ajuns în nordul Moldovei, în Bucovina, merită să mergem în municipiul Suceava pentru a vizita Cetatea de scaun.  Cetatea, construită la sfârșitul secolului al XIV – lea de Petru I Mușat și fortificată în secolul al XV – lea de Ștefan cel Mare, făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Tot aici se poate vizita Mânăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava ctitorită de Bogdan al III-lea fiul lui Ștefan cel Mare.

            Bucovina este un ținut care a dat națiunii române pe cel mai mare poet al neamului Mihai Eminescu și pe celebrul compozitor Ciprian Porumbescu din perioada cea mai înfloritoare a culturii românești – a doua parte a secolului al XIX – lea. Trebuie, deci, să facem o trecere și pe la casa memorială a compozitorului Ciprian Porumbescu, aflată în localitatea ce acum îi poartă numele, fosta comună Stupca și de asemenea, un mic ocol pe la Ipotești în județul Botoșani pentru a vedea casa memorială și complexul muzeal Mihai Eminescu.


            Cu mintea și sufletul îmbogățite de cunoștințe și emoții benefice, lăsăm în urmă Moldova de nord și frumoasa Bucovina și ne îndreptăm spre o altă zonă pitorească a României – Maramureșul.



Casa memorială Nicolae Labiș - Mălini


Mănăstirea Humor - vedere din turnul de piatră


Intrare Mănăstirea Moldovița


Mănăstirea Moldovița


Moldovița - Muzeul din curtea mănăstirii


Mănăstirea Sucevița - zidul exterior


Mănăstirea Sucevița


Intrare Mănăstirea Putna


Putna - Mihai Eminescu


Chilia lui Daniil Sihastrul


Chilia lui Daniil Sihastrul - interior


Muzeul Ciprian Porumbescu



Casa memorială Ciprian Porumbescu


Casa memorială Mihai Eminescu - Ipotești

Complexul muzeal Ipotești


Cetatea de scaun a Sucevei


Cetatea de scaun a Sucevei


Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou - Suceava



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu